Mesajul a fost trimis. Multumesc!

iPad încalcă cinci patente Nokia

Publicat in Capital, vineri 7 mai 2010 ·

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial, a extins, vineri, un litigiu cu Apple în domeniul patentelor, pentru a include şi iPad. Grupul finlandez a depus o plângere la o curte federală din statul american Wisconsin prin care acuză că aparatele iPhone şi iPad 3G fabricate de Apple încalcă cinci patente importante ale Nokia. Aceste patente nu au fost incluse în acţiunile juridice anterioare ale Nokia împotriva Apple. Cele două companii se află în plin

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile la nivel mondial, a extins, vineri, un litigiu cu Apple în domeniul patentelor, pentru a include şi iPad.

Grupul finlandez a depus o plângere la o curte federală din statul american Wisconsin prin care acuză că aparatele iPhone şi iPad 3G fabricate de Apple încalcă cinci patente importante ale Nokia.

Aceste patente nu au fost incluse în acţiunile juridice anterioare ale Nokia împotriva Apple.

Cele două companii se află în plin conflict juridic, care a început în octombrie 2009, când Nokia a acuzat Apple că îi foloseşte tehnologiile patentate fără să plătească.

Potrivit Nokia, patentele disputate se referă la tehnologii pentru transmisii de voce şi date, folosirea de date în aplicaţii şi inovaţii privind configurarea antenelor, care îmbunătăţesc performanţele.

SURSA: Mediafax

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 2 ore
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°