Declaraţii on line pentru produsele accizabile
Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) va face operabilă, din luna martie, aplicaţia EMCS-RO-Stocuri de depunere on line a declaraţiilor privind situaţia achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile aferente lunii februarie 2011, a anunţat vineri ANAF. Operatorii economici care au obligaţia depunerii on line a acestor declaraţii vor solicita accesul la aplicaţie la Direcţia de Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală.
Oltchim - privatizată în 2012
Oltchim Râmnicu Vâlcea ar putea fi privatizată în 2012, spun reprezentanţii guvernului. Săptămâna trecută, executivul a demarat procedurile de privatizare, iar compania va fi scoasă pe piaţă în prima jumătate a anului viitor. Două fonduri de investiţii ar fi interesate de cel mai mare combinat petrochimic din România. În 2010, compania a înregistrat o pierdere netă de 214,4 milioane de lei, iar cifra de afaceri a fost de 1,31 miliarde de lei.
Vacanţe mai scumpe în 2011
Preţurile pachetelor turistice din Europa au crescut în acest an cu până la 15%, spun analiştii pieţei de profil. Turoperatorii explică majorările prin ieşirea acestor ţări din criză şi printr-o cerere mai mare, pe fondul renunţării turiştilor la vacanţele în Egipt şi Tunisia. Marea Britanie şi Franţa au urcat preţurile cu 5-10%. Dubai, care a atras turiştii Egiptului, are scumpiri de 50 - 60%.
Declaraţii on line pentru produsele accizabile
Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) va face operabilă, din luna martie, aplicaţia EMCS-RO-Stocuri de depunere on line a declaraţiilor privind situaţia achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile aferente lunii februarie 2011, a anunţat vineri ANAF. Operatorii economici care au obligaţia depunerii on line a acestor declaraţii vor solicita accesul la aplicaţie la Direcţia de Tehnol