Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este oficial! Bulgarii de la OET nu mai negociaza cu CET Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 10 septembrie 2010 ·

Reprezentantii firmei Obedineni Energiini Targovtsi (OET), sucursala Bucuresti, nu vor mai veni la negocierile cu Centrala Electrica de Termoficare (CET) Iasi SA. Astazi expira ultimatumul acordat de autoritatile iesene, privind oferta pe care cei de la OET ar fi trebuit sa o depuna. Reprezentantii firmei sustin ca au fost inselati de cei de la CET Iasi, care au urmarit doar executarea garantiei de participare, in valoare de 100 mii de dolari. "Ne cerem scuze de la ieseni ca nu putem investi aici. Noi ne-am respectat cuvantul si am inaintat o oferta. Cei de la CET au ales sa ne trateze cu ostilitate. Tot ce au urmarit a fost acea garantie de participare. Vom lamuri aceste aspecte in urmatoarele zile, dar cert este ca nu mai exista loc de negocieri", a declarat George Nita, directorul executiv al OET, sucursala Bucuresti. De ce au cazut negocierile dintre sefii CET Iasi SA si cei de la OET? Bulgarii sustin ca au inaintat, pe 17 august, o oferta finala, pentru procesarea a 150 mii tone de huila la CET II Holboca, iar cei de la CET le-ar fi transmis un raspuns evaziv. Reprezentantii termocentralei afirma, pe de alta parte, ca reprezentantii OET, sucursala Bucuresti, au solicitat producerea a 70 MWh, in timp ce la Holboca s-ar putea genera doar 50 MWh. O alta neintelegere a aparut si de la taxa de procesare. Oficialii OET, sucursala Bucuresti, au solicitat ca aceasta sa fie de 114,5 lei, pentru fiecare tona de huila procesata, iar sefii termocentralei au cerut o taxa de 143 lei, pe tona de carbune arsa la CET II Holboca. Cele doua parti nu s-au inteles nici in cazul cantitatilor de energie electrica pe care cei de la OET ar trebui sa o primeasca de la CET Iasi SA. Practic, bulgarii au solicitat sa primeasca 340 mii MWh, pe care sa-i tranzactioneze, apoi, pe piata reglementata, iar cei de la CET Iasi SA au oferit doar 260 mii MWh, mentionand ca diferenta de 80 mii M

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 10 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 36 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 53 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 42 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 31 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°