Despre o dorinta dusa pina la capat, jucat autentic si puternic, Eu cind vreau sa fluier, fluier emotioneaza in primul rind prin violenta conflictului dintre Silviu si mama lui, apoi dintre Silviu si toata lumea. Marti, 23 martie, avut loc la Bucuresti prima proiectie publica a lung-metrajului produs de Strada Film, cea mai recenta realizare autohtona distinsa, luna trecuta, cu Ursul de Argint al Berlinalei. Interesul in rindul publicului romanesc este imens, pe de o parte din cauza premiului, pe de alta datorita promovarii intensive pe Facebook (reteaua de socializare pe internet care in ultimul an s-a dovedit a fi mai eficienta decit multe dintre canalele de publicitate clasice). Nu in ultimul rind, se stia inainte de proiectie ca in film joaca detinuti "adevarati", initiativa creatorilor fiind derivata cu succes in senzationalism de presa. Scenariul, semnat in comun de Catalin Mitulescu si regizorul filmului, debutantul Florin Serban, se bazeaza pe textul dramaturgic al Andreei Valean (co-autoare a scenariilor pentru scurt-metrajele de facultate si debutul in lung-metraj, Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii, al regizorului scenarist Catalin Mitulescu). Faptul ca initiativa vine din zona teatrului confirma intuitiile comunitare bazate pe un model colaborativ, teatrul fiind vazut ca parte a responsabilitatii sociale, ca terapie si oglinda a celor lipsiti de reprezentare. Intr-adevar, distributia contine un numar apreciabil de detinuti, a caror autenticitate s-a lipit excelent de ecran in urma atelierelor de actorie conduse in penitenciar de regizorul Florin Serban inainte de inceperea filmarilor. Cu exceptia unui rol secundar de mica intindere, totusi, partiturile principale sint incredintate unor tineri cu ceva experienta intr-ale actoriei. Silviu Chiscan e un pusti de 18 ani, inchis pentru un delict nementionat in film, pentru ca, au decis realizatorii, recunosc si