Recurg la acest titlu kafkian pentru a caracteriza un fenomen de psihologie doar in aparenta senzational. El se inregistreaza in special la oamenii politici, manifestindu-se printr-o ingrijoratoare incontinenta verbala. Dintr-o marunta eroare de apreciere (a batut gresit vintul!), am mers, in 24 ianuarie a.c., sa vizionez filmul documentar "Iasii capitala de razboi" (sau "in vreme de razboi", cum a aparut in ziar). In amfiteatrul B1, din asa-numitul
"corp" B al Universitatii, lume putina, dar pestrita: doamne, domnisoare, domni cu ecusoane in piept, domni simpli, politicieni, prozatori, dramaturgi, regizori, istorici, chibiti... Miros ascutit de briantina (mai nou, se numeste gel); coloratie vestimentara moderata; carnatii infloritoare; decolteuri, in fine... Filmul documentar mi s-a parut pasabil. El reprezinta o reconstituire in povesti si imagini a Iasilor in anii primului razboi mondial, cu venerabilul Ion Mitican in rolul principal si poetul Varujan Vosganian intr-un rol episodic. Poetul putea, foarte bine, lipsi. Dar nu despre documentar vreau sa scriu. M-a interesat, in primul rind, atmosfera, vazduhul rarefiat al evocarilor, ideatia. Fiindca, fuseseram preveniti, documentarul trebuia sa prilejuiasca o discutie pe tema extrem de interesanta si, mai ales, actuala, cu titlul: "mai au Iasii un trecut?". Eu as fi reformulat tema in chipul urmator: "mai are trecutul Iasilor un viitor?". Dar n-am prins ocazia. Nu din vina mea. Sa va spun insa si de ce: pur si simplu, pentru ca dezbaterea nu a mai avut loc. Proiectia documentarului a devenit treptat un soi de sedinta festiva a Camerelor reunite ale Parlamentului. Tot omul politic aflator in amfiteatru, fara exceptie, s-a simtit, asadar, dator sa-si dea cu presupusul. S-a divagat cu mult savantlic despre orice si despre nimic.
N-am sa pricep niciodata metamorfoza subita a politicianului roman. Agronomul um