Acum, in debut de campanie electorală pentru Parlamentul European, ne trezim că dl Băsescu vără şi el o urnă pentru uninominale. După modelul "două intr-una", prezidentul vrea de fapt şi o alegere pentru el, căci păsărica referendumului ii zboară de mult pe sub pleşuvie, ca idee proprie. O coace demult, cum zic criminaliştii, e cu premeditare, filmuleţele lui Tătaru fiind demult turnate.
Acum, in debut de campanie electorală pentru Parlamentul European, ne trezim că dl Băsescu vără şi el o urnă pentru uninominale. După modelul "două intr-una", prezidentul vrea de fapt şi o alegere pentru el, căci păsărica referendumului ii zboară de mult pe sub pleşuvie, ca idee proprie. O coace demult, cum zic criminaliştii, e cu premeditare, filmuleţele lui Tătaru fiind demult turnate. Cu această nouă năzbătie, dl Băsescu pune Romănia să joace intr-un alt film decăt cel european. Băgatul referendumului cu anasăna peste europarlamentare, venind de la duşmanul declarat al Parlamentului, seamănă cu un boicot al scrutinului deja amănat o dată. Să ne reamintim că europarlamentarele au fost date peste cap de referendumul pentru suspendarea preşedintelui. Băsescu Traian n-a uitat cine a vrut să-i tragă scaunul de sub cap şi dă şi el un cap in gură alegerilor. Şi aşa trimiterea parlamentarilor romăni pentru Bruxelles este pentru o mare parte a electoratului fără miză. Uninominalul este un concept şi mai indigest pentru populaţie, aşa incăt stai şi te intrebi de ce mai era necesar incă un strat de dezinteres pus pe democraţia parlamentară?
Preşedintele nu moare de dragul votului uninominal. Il doare insă la başcheţi dacă nea Ion va pune ştampila in afara pătratului de boci. Ca atare, trebuie invăţat nea Ion că tuşul de la europarlamentare are o singură destinaţie. Avănd campania de referendum, PD şi PLD merg sub pulpana dlui Băsescu, şi nu mai au nevoie s