Mon réveillon la Huşi a fost cu pieripeţii. Am fost plăcut surprinsă că restaurantul “Potgoriile Huşilor",unde am petrecut noaptea dintre ani, o bombă pe vremuri, arată ca în ţările cele mai civilizate.

Başca formaţia “Albastru" muzică pentru toate gusturile.Am fost plăcut surprinsă şi de oraş. El este neschimbat, ca atunci când am plecat eu din România. La masă stătea în preajma mea un băiat mai bălai care zicea că este şef pe la acest ziar. Se vede treaba că i-a plăcut ce povesteam eu şi m-a invitat să scriu articole. Dânsul spunea că experienţa mea de la Paris poate fi interesantă şi pientru cititorii români.

Iată ce îi povesteam eu atunci pientru că dânsul nu este din Huşi: "Corni este unul din cartierele vechi ale urbei Huşilor, în care trăiesc în jur de 4.000 de familii, marea majoritate dintre ei, romano-catolici. Pauvre, cu străduţe pietruite sau de-a dreptul desfundate, cu fântâni de unde se cară apă cu găleata, “Corniul" are o poveste aparte în peisajul micului oraş. Lume zgârcită, multi câini şi bătăuşi! I s-a dus vestea de loc rău famat, iar legendele despre găştile de băieţandri, care stăteau la podul lui Frent, noaptea, ca să-i prindă pe cei care “nu erau de-ai lor" şi să-i pună să mănânce bostan cu sare, şi azi dau de gândit trecătorilor intârziaţi.

Ani la rând Corniul era un fel de zonă-problemă. Mai ales pentru tinerii indrăgostiţi. Să nu fi dat destinul ca cineva din alt cartier să iubească o fată din “Corni", că şi-a găsit necazul cu “corniştii". Prins în cartierul lor, înamoratul era bătut bine şi legat fedeleş. Multe poveşti de iubire s-au destrămat astfel. Acum, din “Corni" nu a mai rămas decât legenda. Şi populaţia de catolici. Sărăcăcios şi parcă ignorant, cartierul işi duce viaţa mai departe, cu speranţa că într-o zi, cineva mare, le va trage…apă curentă".

Aşa că v-am povestit cum am ajuns la acest ziar să vă spun şi