Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căldura, mai scumpă la iarnă. VEZI noile criterii de acordare a subvențiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 august 2011 ·

În această iarnă vor beneficia de sprijin financiar pentru plata facturii la energie termică 330.000 de familii, în timp ce iarna trecută au primit ajutorul de căldură 200.000 de gospodării. Sursa: REUTERS

Consumatorii casnici care au un venit lunar pe cap de membru de familie mai mic de 615 lei vor primi, în medie, de la stat un sprijin financiar de aproape 2.000 de lei pe timpul iernii pentru achitarea notei de plată la întreţinere.

Ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că de aceste venituri vor beneficia peste 330.000 de familii. Şi persoanele cu câştiguri între 615 şi 786 de lei pe membru de familie vor fi asistate cu 5% din valoarea facturii.

"Asta în condiţiile în care, pe timpul iernii trecute, circa 200.000 de familii au primit aceste ajutoare sociale. În iarna 2011-2012 cuantumul ajutorului pentru aceşti consumatori va fi, în medie, de 2.000 de lei, iar anul trecut ajutorul s-a ridicat la 1.800 de lei pe cele trei luni ale iernii", a adăugat ministrul.

Ordonanţa va ajunge în Guvern miercuri

Noile reglementări vor fi introduse în proiectul de Ordonanţă de Guvern care va fi prezentat spre aprobare în şedinţa executivului din această săptămână. Alături de modificările ce ţin de ajutorul pentru căldură, noul proiect va duce şi la eliminarea subvenţiilor pentru căldură.

În acest moment, populaţia este sprijinită atât prin subvenţia pe gigacalorie, plătită de primării şi guvern, cât şi prin ajutorul de căldură. Creşterea valorii ajutorului pentru căldură, dar şi a numărului celor care primesc sprijin financiar de acest tip, face ca subvenţia să nu mai fie necesară, în opinia ministrului.

"Iarna trecută statul băga în buzunarul fiecărui român 750 de lei pentru încălzire, fie că voia, fie că nu, fie că era bogat, fie că era sărac. În plus, cei vulnerabili mai primeau 600 de lei. Anul acesta, doar consumatorii vulne

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°