Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbalistele junioare I de la LPS sunt liderele grupei B

Publicat in Vocea Brailei, joi 29 octombrie 2009 ·

* elevele profesorului Cristian Preda au obţinut maximum de puncte la Focşani şi s-au distanţat la patru puncte de locul al doilea

Confirmând forma foarte bună din acest sezon, handbalistele junioare II de la Liceul cu Program Sportiv din Brăila au câştigat toate meciurile din cadrul celui de-al doilea turneu de sală şi cu maximum de puncte ocupă în continuare locul întâi.

La competiţia de la Focşani, fără două titulare, Roxana Tabarcea şi Roxana Păvălache, ambele accidentate, echipa pregătită de profesorul Cristian Preda a învins-o în primul meci cu 33-26 pe principala contracandidată la locul întâi, CSS Galaţi, după ce la pauză a fost condusă cu 13-12, iar în cel de-al doilea a trecut de LPS Oneşti cu 29-25 după ce, la finalul primei părţi tabela arăta un rezultat de egalitate, 12-12.

Pentru LPS Brăila au urmat alte trei succese, 28-23, cu LPS Buzău, 26-19 cu CSS Constanţa şi 19-12 cu echipa organizatoare a turneului, LPS Focşani.

Principalele marcatoare ale formaţiei brăilene au fost Gabriela Perianu şi Lidia Oancea.

"Din cauza celor două absenţe scorurile au fost ceva mai strânse în prima repriză în majoritatea partidelor, însă ceea ce este foarte important este faptul că am acumulat maximum de puncte şi ne-am distanţat la patru lungimi de locul al doilea. Consider că în proporţie de 75 % suntem calificaţi la turneul semifinal", a declarat profesorul Cristian Preda.

Clasamentul seriei B:

1 LPS Brăila 10 10 0 0 266-168 20

2 CSS Galaţi 10 8 0 2 253196 16

3 LPS Oneşti 10 4 0 6 236-233 8

4 LPS Buzău 10 4 0 6 223-246 8

5 CSS Constanţa 10 3 0 7 193-237 5*

6 LPS Focşani 10 1 0 9 144-235 2

* Echipa penalizată cu 1 punct pentru nerespectarea cerinţelor privind vârsta jucătoarelor. * elevele profesorului Cristian Preda au obţinut maximum

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 42 minute
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 28 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 57 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 50 minute
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°