USL se gândeşte la o nouă strategie prin care să se asigure că preşedintele suspendat, Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie. Consultarea populară ar putea avea loc nu într-o zi, ci în două, pentru a se atinge pragul de 50% plus unu prezenţă la urne, în aşa fel încât referendumul să fie validat, potrivit Rfi.ro.
"E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oamenii să nu fie presaţi de timp, de împrejurări, e şi căldura aceasta pe care o resimţim cu toţii. Eu cred că e raţional şi şanse pot fi, dacă decizia va fi luată în sensul ăsta, lucrurile se pot aranja".Cine ar putea decide organizarea referendumului în două zile? Ilie Sârbu precizează că "organizarea referendumului o face Guvernul, dar pentru că la şedinţa comună (a Parlamentului-n.r.) s-a decis data, probabil că aici va trebui în şedinţa pe care o avem să se facă menţiunea cu două zile".
Ilie Sârbu mai spune că vineri, 13 iulie, ar putea fi decisă data la care se va reuni Parlamentul în sesiune extraordinară, aşa cum a cerut premierul Victor Ponta.
USL se gândeşte la o nouă strategie prin care să se asigure că preşedintele suspendat, Traian Băsescu va fi demis la referendumul din 29 iulie. Consultarea populară ar putea avea loc nu într-o zi, ci în două, pentru a se atinge pragul de 50% plus unu prezenţă la urne, în aşa fel încât referendumul să fie validat, potrivit Rfi.ro.
"E posibil, e raţional, până la urmă, decizia ne aparţine. Vom vedea, nu ne-am întâlnit încă nici un for de conducere al USL-ului şi nu văd ce ar fi aici neclar sau neconstituţional. E dreptul Parlamentului să decidă. El a decis data de 29, poate să decidă încă o zi, ca oameni