Mesajul a fost trimis. Multumesc!

52.000 de euro, fără TVA, pentru un apartament cu două camere în centrul Capitalei. Cine este vânzătorul?

Publicat in Gandul, miercuri 14 martie 2012 ·

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a vândut, miercuri, doar două apartamente din cele cinci imobile din Bucureşti ofertate, la licitaţia cu strigare prezentându-se câte un singur cumpărător pentru aceste active, persoane fizice, fără ca pentru celelalte trei case să existe oferte.

Unul dintre cele două apartamente vândute, o mansardă cu două camere în suprafaţă utilă de 63 metri pătraţi dintr-un imobil de două etaje aflate pe strada Alex. Phillipide, sector 2, a fost vândut cu 52.000 euro fără TVA, reprezentând chiar preţul de pornire, au transmis agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii RA-APPS.

Pentru acest apartament au fost cumpărate două dosare de prezentare, iar la licitaţie s-a înscris o singură persoană.

Al doilea apartament vândut, cu trei camere şi suprafaţă utilă de 92 metri pătraţi dintr-un imobil de două etaje situat în strada Bitolia, sector 1, a fost cumpărat tot la preţul de pornire, de 99.500 euro fără TVA, în condiţiile în care o singură persoană a fost interesată de acest activ.

Pentru celelalte trei apartamente scoase la vânzare, respectiv un apartament cu patru camere în suprafaţă de 122 metri pătraţi din strada Cuza Vodă, sector 4 (cu un preţ de pornire de 259.800 euro fără TVA), un apartament cu trei camere în suprafaţă de 83 metri pătraţi din strada Luterană, sector 1 (73.000 euro fără TVA), şi un apartament cu cinci camere în suprafaţă de 196 metri pătraţi de pe Calea Călăraşilor, sector 3 (286.000 euro fără TVA), nu s-a prezentat nicio persoană, astfel că licitaţia va fi reluată, cu aceleaşi preţuri de pornire.

Cele două apartamente au fost vândute prin licitaţii la care presei nu i s-a permis accesul în sală.

"Preţul este puţin sub cel al pieţei", a declarat unul dintre cumpărători jurnaliştilor care aşteptau în faţa sucursalei RA-APPS.

În luna septembrie, Guvernul a anunţat că pregăte

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 2 ore
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°