Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Micile ateliere, sortite pieirii (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 21 aprilie 2009 ·

Foarte căutate în urmă cu câțiva ani, micile ateliere meșteșugărești au intrat de ceva vreme înt-un con de umbră. Foarte puțină lume mai apelează la serviciile pantofarilor, ceasornicarilor sau bijutierilor din oraș.

Horia Mihai Abrudan este un bijutier în vârstă de 23 de ani. Face bijuterii din clasa a VIII-a, adică de nouă ani. A învățat meseria în atelierul părinților, care sunt profesori la Facultatea de Arte din Oradea. Realizează doar bijuterii unicat, făcute de mână. ”Nu fac turnate pentru că asta ar însemna să fac o sută la fel și eu fac doar unicat”, spune Horia. Realizează orice tip de bijuterie. Pe lângă asta se mai ocupă cu restaurare de obiecte de metal, instrumente muzicale și face grafică. Cel mai mult a muncit 33 de ore, fără oprire, pentru realizarea a două brățări. Face bijuterii și pentru prezentări de modă.

Are timpul în mâinile sale

Dorsonszky Laszlo are 35 de ani și are o meserie spre care nu se mai întreaptă multă lume, este ceasornicar. În 1992 a terminat școala de ceasornicărie din Arad, fiind ultima promoție a școlii. Din 1995, Laszlo lucrează în magazinul de reparații ceasuri, a cărui activitate a început în anii ’60. Acum, activitățile de bază sunt reparațiile de ceasuri, nu mai vinde aproape nimic din stocul de ceasuri noi pe care le are. Cu toate că prețul acestora este de la 25 de lei până la 200 de lei. Din octombrie veniturile magazinului sunt în regres. Laszlo spune că o astfel de perioadă a mai fost după apariția telefoanelor mobile. Cel mai des clienții vin și cer curățirea interioară a ceasului, pentru care prețurile sunt între 15 și 35 de lei. Potrivit ceasornicarului un ceas bun trebuie curățat din cinci în cinci ani.

Pantofii, tot mai slabi calitativ

Florian Baba are 51 de ani și repară pantofi de când se știe. A învăţat să repare pantofii în urmă cu mulţi ani de la maişt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 54 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 2 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 2 ore
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°