Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruia Stoica: Nu a fost pus sechestru pe niciun cont şi pe niciun bun al meu

Publicat in Romania Libera, luni 5 august 2013 ·

Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român, a declarat luni, pentru Mediafax, că niciun cont şi niciun bun al său nu au fost puse sub sechestru în dosarul privind privatizarea firmei Transbordare Vagoane Marfă Iaşi, aflat în lucru la DIICOT Iaşi.

"Niciun cont şi niciun bun nu a fost pus sub sechestru", a spus proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), după ce în presă au apărut informaţii că averea lui a fost pusă sub sechestru de la sfârşitul lunii iunie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimianlitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi face cercetări pentru evaziune fiscală întră-un dosar privind privatizarea frauduloasă a firmei Transbordare Vagoane Marfă (TVM) Iaşi şi implicare în activităţi de crimă organizată, procurorii având indicii că Gruia Stoica ar fi preluat TVM cu banii firmei.

Totuşi, surse judiciare au declarat că în dosarul de la DIICOT Iaşi sunt cercetaţi Gruia Stoica, tatăl şi fratele acestuia, fiind instituit sechestru asigurător pe bunuri ale acestora.

Gruia Stoica susţine însă că în acest caz nu a fost începută urmărirea penală în cazul lui.

"Nu s-a început urmărirea penală în cazul meu pentru evaziune fiscală. Eu la acea firmă aveam două acţiuni în 2004. Mai mult, nu-i cunosc nici pe directorul general, nici pe directorul financiar de la acea societate", a precizat omul de afaceri.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că societatea GFR nu figurează cu sechestre instituite.

"În urma consultării bazei de date a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, precizăm că societatea Grup feroviar Româna SA nu figurează cu sechestre instituite, conturi blocate şi nici nu figurează pe lista datornicilor publicată pe site-ul ANAF www.anaf.ro, secţiunea Informaţii publice/ Informaţii despre agenţii economici/ Obligaţii restante către bugete la 30.06.2013", susţine ANA

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 56 minute
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 16 minute
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Euro 2024: Prima echipă națională care și-a prezentat lotul pentru turneul final

HotNews acum 13 minute
Cu o lună înainte de startul Campionatului European 2024 din Germania, Ungaria este prima echipă națională care își anunță lotul de 26 de jucători pentru turneul final. Suporterii nationalei de fotbal a UngarieiFoto: CHRISTIAN CHARISIUS / AFP / Prof

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 3 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum 35 minute
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Perioada de înscriere la concurs la școlile postliceale ale MAI se prelungește

Ziua Constanta acum 4 ore
Perioada de înscriere pentru cele 2.880 de locuri scoase la concurs la școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne se prelungește cu două zile, până la data de 16 mai 2024. În continuare, cererile de înscriere se vor transmite în format

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°