Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea căciuleală de la Blaj. Cel mai vechi târg de căciuli din România este afectat de criză FOTO VIDEO

Publicat in Adevarul, marți 6 decembrie 2011 ·

Blajul a fost luat cu „asalt“ marţi de „căciulari“ din toată ţara care au dorit să îşi vândă produsele la tradiţionalul Târg al Căciulilor. De Sfântul Nicolae, de aproape 300 de ani, oraşul Blaj se transformă într-o veritabilă capitală a căciulilor.

Cine doreşte orice tip de căciulă o poate găsi în această zi la Blaj. Cele mai căutate sunt căciulile din blană de astrahan, care sunt şi cele mai scumpe, dar se vând şi căciuli din blană de nutrie, vulpe, focă şi nurcă. Preţurile încep de la 50 de lei cele mai ieftine şi ajung la 300 de lei în cazul căciulilor de damă. Preţurile medii sunt cuprinse între 100 de lei şi 200 de lei.

Nicolae Petru Mileuţ (42 ani) este unul dintre cei aproximativ 50 de producători de căciuli din blană care au venit ieri la Blaj să îşi vândă produsele. „Mă ocup de confecţionarea căciulilor de când mă ştiu. Tata a fost primul cojocar din Iara. În general la noi oamenii se ocupă cu confecţionarea căciulilor şi a hainelor de blană. Căciulile se fac din piei pe care le cumpărăm din Moldova. Lucrăm vara pentru iarna. Asta este meseria noastră. Avem atelier acasă unde le confecţionăm. Facem între 100 şi 200 de căciuli, depinde şi cum merge sezonul. Am constatat însă că nu se mai poartă. Tineretul nu mai cumpără iar cei mai în vârstă nu prea au bani “, a spus „căciularul“ din Iara.

Click pe poze pentru galerie foto de la târgul căciulilor

Confecţionarea unei căciuli durează aproximativ două ore. „Merge foarte slab vânzarea. Din ce în ce mai slab. Am plătit 130 de lei numai locul de vânzare. De mulţi ani nu am mai vândut aşa de puţin. Şi anul trecut a fost mai bine“, a completat Nicolae Mieluţ.

Evenimentul anului pentru Blaj

Situaţia a fost aceeaşi la toate standurile unde existau căciuli la vânzare. „Avem căciuli din blană naturală, dar se vând foarte slab. Chiar dacă mai lăsăm din preţ că e criză şi tot nu a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPS Teodosie, trimis în judecată de DNA

HotNews acum 36 minute
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență. Dosarul a fost deschis în urma investigației Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot ce pretinde că

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

PNL insistă pe decizia din Coaliție: alegerile prezidențiale să se desfășoare pe 15 și 29 septembrie / Nicolae Ciucă promovat intens pe afișele electorale ale PNL

HotNews acum 42 minute
Liberalii vor ca alegerile prezidențiale să se desfășoare în luna septembrie, așa cum s-a decis în Coaliție la începutul anului. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că partidul susţine menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţ

Prosport.ro, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai. Platforma a înregistrat 617.832 de cititori unici, conform datelor SATI

News.ro acum 24 minute
Site-ul de ştiri sportive www.prosport.ro, aparţinând grupului de presă Gândul Media Network, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce priveşte numărul de cititori în domeniul sport, în data de 7 mai 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studi

Student la Medicină, mort la un mare spital din Iași. A căzut de la etajul al treilea

Adevarul acum o ora
Un student la Medicină din Iași, în vârstă de 20 de ani, a căzut de la etajul al treilea al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, unde era internat. Tânărul suferise o intervenție chirurgicală.

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

O nouă parcare auto la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Investiție de aproape 15 milioane de lei

Ziare.com acum 35 minute
CNAB anunţă, miercuri, 8 mai, că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la o nouă parcare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data încep

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Vremea

București
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

22°
mie.

13°/22°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°