Aradul este singurul oraş din ţară în care Cinema City, liderul pieţei din România şi cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală şi de Sud Est demarează o campanie împreună cu Primăria. Este vorba despre campania „Arad loves cinema“, primul proiect de amploare dedicat unui singur oraş.
Proiectul se va desfăşura de la 1 aprilie până la sfarşitul anului şi constă într-o serie de activări inedite pentru publicul iubitor de cinematografie, campanii promoţionale şi premii surpriză.
Campania va consta în numeroase activităţi atât pentru adulţi cât şi pentru copii: „Cinemania” este un concept special creat pentru ca aradenii să beneficieze de reduceri consistente la preţul biletelor, urmat îndeaproape de „Cursa colecţionarilor de filme”, prin care participanţii vor putea câştiga premii instant pe baza unui număr prestabilit de ştampile obţinute odată cu achiziţionarea biletelor la film.
Cei mai îndrăzneţi cinefili sunt invitaţi să participe la „Parada filmelor“, unde vor putea petrece o zi întreagă alături de personajele lor preferate. Nu au fost uitati nici părinţii, care îşi vor putea aduce copiii la activităţi de creaţie în spaţii special amenajate.
Totodată, „Ziua iubitorilor de filme“ îi va surprinde pe pasionaţii de film cu multe surprize pregătite în cinematografele Cinema City. Anul filmelor la Arad se va încheia cu „Sărbătoarea filmului românesc“, un eveniment care va aduce cele mai bune filme româneşti pe marile ecrane.
„Suntem bucuroşi că această campanie a fost primită cu deschidere şi entuziasm de către autorităţile arădene şi suntem convinşi că parteneriatul dintre Cinema City şi Primăria Municipiului Arad va genera şi alte proiecte care vor încânta publicul”, a declarat Mooky Greidinger, CEO Cinema City România, adăugând: „În ultimul timp s-a constatat o creştere a interesului publicului pentru producţii de cea ma