Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O treime dintre biletele la gala de la Romexpo a gălăţeanului Lucian Bute au fost deja vândute

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iunie 2011 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat că o treime din cele 9.000 de bilete puse în vânzare pentru gala "Campion pentru România" au fost deja vândute, cea mai mare cerere fiind pentru sectorul VIP, unde un tichet costă 600 de lei.

Biletele la gala "Campion pentru România", din 9 iulie, de la Bucureşti, în care Lucian Bute îşi apără centura de campion mondial IBF în faţa francezului Jean Paul Mendy , costă între 70 şi 600 de lei.

"Biletele au fost distribuite începând de luni, iar de marţi au putut fi ridicate. Până în prezent, o treime dintre bilete sunt deja vândute. În zona VIP sunt cele mai mari cereri. Ne şi aşteptam, chiar dacă ele costă cel mai mult acolo. Paradoxal biletele ieftine nu se vând la nivelul la care ne aşteptam. Acest meci şi această gală este unul dintre cele mai importante evenimente din ultimii 20 de ani organizate de România, dar şi cel mai important din 2011", a spus Obreja.

Biletele pot fi cumpărate cu 70 de lei, 110 lei sau 175 lei pentru locuri în tribunele de la nivelul 1 şi cu 350 şi 600 lei în zonele VIP de lângă ring. Toate biletele vor fi scanate la intrare, iar accesul în Romexpo va fi permis începând cu ora 17.30.

Acestea sunt disponibile pe site-ul www.eventim.ro, iar de marţi, 14 iunie, pot fi achiziţionate şi în punctele de vânzare Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Oficialul Federaţiei Române de Box se teme de meciul cu Jean-Paul Mendy.

"Lucian e în pregătiri, a intrat deja în perioada de foc. Sunt antrenamente de anduranţă, dar şi specifice pentru viteză. E destul de conectat şi la cum decurge organizarea show-ului, dar sper ca Interbox să nu afle asta. Mi-e teamă de acest meci, că Mendy e unul dintre puţinii stângaci întâlniţi de Lucian. Mendy apelează la tertipuri aflate la limita regulamentului profesionist. E un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 54 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 14 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 3 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Aglomerație la ieșirea din țară către Bulgaria și Ungaria. Care este timpul de așteptare

Ziare.com acum 44 minute
Coloane de maşini s-au format miercuri, 1 mai, la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontier

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00

Cancan acum 21 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal C.S. Mioveni – F.K. Miercurea Ciuc, joi, 2 mai 2024, de la ora 17.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE,

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum o ora
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°