Acesta este unic şi nimeni nu poate fi ca el. Ne aduce cadouri în magica seară în care toată lumea este fermecată. Ne bucurăm de acele daruri la fel de mult în fiecare an. Însă sînt multe animale care nu primesc nimic. Dar bunul Moş Crăciun a avut grijă şi de acest lucru. Prin minunata lui magie a făcut rost de un cîine foarte inteligent, numit Căţel Crăciun, care să împartă cadouri sufletelor necuvîntătoare.

Anul acesta el era la început, era foarte neîndemînatic, dar nu avea timp de repetiţii, deoarece în acea zi era Crăciunul. Sacul cu daruri era gata. Moş Crăciun plecase deja spre copiii nerăbdători, ce erau adînciţi într-un somn încîntător, plin de vise şi speranţe, un somn în care numai ei ştiau să se simtă bine. Căţel Crăciun era pregătit. Va zbura într-o sanie la fel ca a Moşului. Şi a pornit… Prima oprire: un cîine mic ce locuia într-o casă. Căţel Crăciun a aterizat pe acoperiş. Urma partea cea mai grea: coborîtul prin horn. Mutra lui de căţel bleg arăta cît de mult şi-ar dori să nu facă asta. Ooo… şi blăniţa lui bej… se va murdări. Chiar nu dorea să coboare pe acolo. La cît de isteţ era, putea intra şi pe uşă… Sau poate nu… Trebuia mai întîi să coboare de pe acoperiş. Cea mai distractivă alegere ar fi fost coborîtul prin burlan. Dar cine ar fi crezut că la capătul de jos burlanul e îngheţat? În mod sigur, nu Căţel Crăciun, care se afla într-o situaţie bizară. În sfîrşit, prin magie, a reuşit să iasă. Încetişor, cu dinţii încleştaţi în cadou, a intrat în casă.

S-a dus la brad, a lăsat hăinuţa şi a plecat repede. S-a urcat în sanie, gîndindu-se la următoarele animale la care trebuia să meargă, cele din pădure! Urechile căţelului au început să tremure. Lupii şi urşii erau mult mai mari decît el! La această oră a nopţii, pădurea nu era tocmai primitoare. Bufniţele îşi anunţau prezenţa prin glasurile lor de tenori. Urletele unor lupi din celălal