„Copilă, să nu rupi floarea. Trebuie să crească, aşa ca tine”. Am crescut. Şi astăzi, de ziua mea, aflu că Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a murit. Dar acum nu o să mai fac ascultare.O să rup câteva flori şi o să i le aştern la mormânt, îndată ce voi ajunge. Nu mi-am încălcat de tot cuvântul. Continui să scriu.Şi da, am crescut. Cu frică de Dumnezeu, pe care îl rog să îl odihnească în pace!

Copilă, să nu rupi floarea...Trebuie să crească, aşa ca tine.

Ţineam în mână un bulgăraş alb, bătut, din sutele de flori asemenea lui care se căţărau pe zidul Episcopiei Buzăului şi Vrancei. Îmi plăcea că era neîntinată şi parfumată, iar dacă nu aş fi ştiut „că nu e voie”, aş fi muşcat din ea. Era una din serile în care biserica era îmbrăcată în negru şi postea în culori. Cel puţin aşa înţelegeam eu, la cei cinci ani. Mai târziu aveam să aflu că „Dumnezeu nu murise”, aşa cum aveau să o facă bunicii mei foarte devreme. Dar atunci era Prohodul Domnului Iisus Hristos. Părinţii intraseră să aprindă lumânări când încă mă îndeletniceam cu floarea mea.

Un preot în vârstă, altfel îmbrăcat decât toţi ceilalţi, coborâse pe un şir de scări de marmură, brodate pe margini cu flori ticsite în ghivece îngrijite prea meticulos. Erau aşezate în linie. Când apărea în curtea Episcopiei, toţi se dădeau laoparte, cu capul plecat. „Copilă, să nu rupi floarea...”. Să nu o rup căci „nu e voie”, să nu o rup „că nu e a mea”? Părintele a zâmbit şi mi-a smotocit creştetul capului cu toată blândeţea unui bunic rumen şi înţelept. „Trebuie să crească, aşa ca tine”.

Am crescut. Şi astăzi, de ziua mea, am aflat că Înalt Preasfinţitul Epifanie Norocel, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a murit. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Preafericitul părinte împlinise la jumătatea lunii decembrie 80 de ani şi păstorea Episcopia Buzăului şi Vrancei din