În curând vor fi 30 de zile de grevă parlamentară. O grevă a opoziţiei frustrate. O procedură legală, dar excepţională. Rarisimă în lume. Un protest extrem, iniţiat de USL. Care se suprapune unor demonstraţii cetăţeneşti maraton, care şi ele însumează, în curând, 50 de zile. Pe de altă parte, şi puterea va aniversa, peste câteva luni, patru ani de chiul. Puterea din Parlament. Patru ani de când senatorii şi deputaţii ei s-au transformat în păpuşari. Simple marionete în mâna păpuşarului-jucător. Avem, aşadar, o grevă transparentă şi una mascată. De ce greva unora ar fi rea, în timp ce chiulul altora ar fi bun?
De fapt, dacă vorbim despre chiul, cine chiuleşte mai tare? Puterea sau opoziţia? Ce este mai nociv, din punctul de vedere al vieţii parlamentare? Să chiuleşti, prefăcându-te că dezbaţi şi votezi acte normative mestecate şi livrate de alţii? Sau să constaţi situaţia ca atare şi să recurgi la o mişcare transparentă de protest? Ce îl costă mai mult pe cetăţean? O lege rea făcută în viteză – cum se spune, pe picior – în laboratoarele puterii şi apoi cauţionată printr-o adjudecare formală făcută în Parlament? Sau refuzul de a participa, sub orice formă, la mascaradă?
Ce face şi ce nu face Parlamentul puterii? Dincolo de traficul de influenţă la care se pretează unii parlamentari şi senatori ai puterii, dincolo de participarea lor tot mai agresivă la talk-show-uri şi dincolo de transpiraţia consacrată unei eventuale participări la viitoarea guvernare, senatorii şi deputaţii coaliţiei ard gazul. De ce? Pentru că preşedintele-jucător şi guvernele sale marionetă vor să facă ei legea. Şi nu forul legiuitor. Ca atare, cele mai multe proiecte de acte normative sunt pregătite fie la Cotroceni, fie la Guvern, dar tot la indicaţia preşedintelui-jucător. După care aceste proiecte sunt vărsate în Parlament. Formal, ele trebuie să treacă prin comisii, să
