Diplomatul Iulian Buga a fost avizat de comisiile de politică externă din Parlament pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Numele lui Buga, fost secretar de stat în guvernarea Tăriceanu şi ambasador la Dublin, a fost convenit de MAE cu preşedintele Traian Băsescu în ciuda faptului că şeful statului îi refuzând în 2007 numirea în aceeaşi ambasadă.
"Este un ambasador cu foarte multă experienţă. A răspuns atât la chestiuni legate de Visa Waiver, cât şi de parteneriatul strategic cu toate componentele lui sau e problemele legate de diaspora. Nu pot spune că de dânsul va depinde ridicarea vizelor, dar cred că, prin experienţa pe care o are, poate face lobby în acest sens", a explicat pentru gândul Petru Filip, preşedintele comisiei de politică externă din Senat, după audierea care nu a fost anunţată public.
În aceeaşi şedinţă, parlamentarii au aprobat candidaturile lui Main Nicolae pentru Libia, a lui Vasile Sorin pentru Armenia, a Manuelei Breazu pentru Islanda, a Ninetei Bărbulescu pentru Australia şi Noua Zeelandă şi a lui Valerică Epure pentru Indonezia.
Avizul Parlamentului este consultativ. Numirea îi aparţine preşedintelui Traian Băsescu care a anunţat însă public că este de acord cu toate numele avansate Parlamentului.
Diplomatul Iulian Buga a fost avizat de comisiile de politică externă din Parlament pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Numele lui Buga, fost secretar de stat în guvernarea Tăriceanu şi ambasador la Dublin, a fost convenit de MAE cu preşedintele Traian Băsescu în ciuda faptului că şeful statului îi refuzând în 2007 numirea în aceeaşi ambasadă.
"Este un ambasador cu foarte multă experienţă. A răspuns atât la chestiuni legate de Visa Waiver, cât şi de parteneriatul strategic cu toate componentele lui sau e problemele legate de diaspora. Nu pot spune că