Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: FOTO Mierea cu hrean şi rapiţă, sortimente exclusiviste la Târgul apicol de la Blaj

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 · ·

Târgul mierii de la Blaj reuneşte 120 de apicultori din ţară şi străinătate. Ediţia din acest an a fost deschisă de ministrul agriculturii, Valeriu Tabără. Apicultorii care şi-au expus mierea şi produsele din miere la Târgul de la Blaj provin atât din ţară, cât şi din Ungaria, Bulgaria, Polonia, Slovenia, Turcia, Grecia şi Franţa.

Cum oferta comercianţilor a fost una generoasă şi diversificată, nici clienţii produselor bio nu s-au lăsat aşteptaţi. Câteva sute de oameni s-au înghesuit printre standuri încă de la deschidere.

Unele persoane au venit la târg cu lista de cumpărărturi. „Mi-am luat de la acest târg un borcan cu miere. Am fost şi la standul cu produse cosmetic pe bază de miere, de unde am luat o cremă cu 5 lei. Sunt mulţumită“, a declarat Mariana Iosif, de 30 de ani.

„Anul trecut producţia a fost mai slabă din cauza ploilor. Preţul kilogramului de miere a crescut, în medie, cu 5 lei“, a punctat Rodica Isăilă, unul dintre producătorii de miere.

Miere cu rapiţă şi nuci

Pe lângă mierea de salcâm şi cea polifloră, apicultorii au venit şi cu sortimente exclusiviste: cu hrean, rapiţă, cătină şi nuci.

„Am toate sortimentele de miere, chiar şi miere de rapiţă, care este mai puţin cunoscută la noi şi care ajută la scăderea colesterolului. Avem şi miere cu cătină, produs recomandat pentru creşterea imunităţii“, a spus aniVirgil Rădăiaş din Ploieşti.

„Noi avem sortimente de miere cu hrean, care este foarte bun pentru cei ce suferă de astm“, a completat Rodica Isăilă, din Blaj, care produce miere de 22 de ani.

Un alt comerciant din Blaj a venit la târg cu produse din Tibet. „Am adus la târg un produs din Tibet, goji, ce conţine de 500 de ori mai multă vitamina C decât citricele.

Se vinde cu 15 lei suta de grame“, a spus Viorica Mercurian, apiculto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 22 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 11 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 10 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 12 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°