Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgescu: Chem toate persoanele care au fost supuse campaniilor de linşaj mediatic să se adreseze justiţiei

Publicat in Romania Libera, miercuri 13 februarie 2013 ·

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a susţinut, marţi, într-o dezbatere la GDS pe marginea raportului de ţară privind MCV, că este necesar ca politicienii sau magistraţii vizaţi de atacurile la viaţa privată din partea unor trusturi mediatice să acţioneze în instanţă pe cale civilă respectivele instituţii media, potrivit Agerpres.

"Aşa cum am spus şi în dezbatere, eu chem toate persoanele împotriva cărora au fost campanii de linşaj mediatic nejustificate ce ţin de aspecte din viaţa privată să se adreseze justiţiei, deoarece prevederile Codului civil sunt foarte bune şi numai în acest fel putem acţiona. Este foarte important ca aceste lucruri să se întâmple, să se creeze o practică unitară, iar cei care greşesc să plătească, inclusiv material", a declarat preşedintele ANI la finalul dezbaterii GDS.

Horia Georgescu a confirmat că a iniţiat astfel de acţiuni în justiţie.

"Da, eu am iniţiat mai multe acţiuni în justiţie ca acţiuni civile pentru a-mi apăra imaginea şi dreptul la viaţa privată aşa cum este definit prin Constituţie şi aşa cum este înţeles şi de practica CEDO", a mai afirmat preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate.

La dezbaterea pe marginea raportului MCV, alături de moderatorul evenimentului, filozoful Andrei Cornea, şi europarlamentarul Monica Macovei, s-au mai aflat, printre alţii, Magda Cârneci (GDS), europarlamentarul Cristian Preda, deputatul UDMR Attila Korodi, democrat-liberalii Teodor Baconschi, Radu F. Alexandru, Sever Voinescu, Cristina Trăilă, Mihail Neamţu, Livia Săplăcan (DNA).

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a susţinut, marţi, într-o dezbatere la GDS pe marginea raportului de ţară privind MCV, că este necesar ca politicienii sau magistraţii vizaţi de atacurile la viaţa privată din partea unor trusturi mediatice să acţioneze în instanţă pe cale civilă respectivele instituţii media, potrivit Agerpres.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 31 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 12 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°