Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluționarii din Timișoara se ridică din nou: “Se reinventează propaganda mincinoasă”

Publicat in Adevarul, luni 18 iulie 2011 ·

Asociațiile de revoluționari din Timișoara s-au unit pentru a protesta împotriva celor care neagă că românii au făcut revoluție în decembrie 1989, cât și împotriva lui Vladimir Tismăneanu.

Marea majoritate a celor care semnează scrisoarea deschisă sunt membrii fondatori ai Frontului Democratic Român, formațiune politică născută în Opera din Timișoara, în 20 decembrie 1989.

“Constatăm ca la 22 de ani de la REVOLUŢIA ROMÂNĂ din Decembrie 1989, se reinventează propaganda mincinoasă, se formează noi propagandişti, care prin lichelismul lor îi fac invidioşi pe cei din regimul Ceauşescu, se reinventează colaboraţionismul pe spinarea statului : nu eşti membru de partid, nu eşti angajat!”, se arată în scrisoare.

Supărarea revoluționarilor a pornit de la o emisiune televizată din 12 iulie, unde Robert Turcescu și Ion Cristoiu i-au avut invitați pe Grigore Cartianu și Claudiu Iordache, director al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

“Rar am putut vedea o mostră de manipulare atât de grosolan pusă in scenă. Era actul doi la ceea ce ministrul de externe Baconschi a declarat că intenţionează a realiza: un muzeu al dictaturii comuniste; ca şi cum românului şi României atât îi mai lipseşte, că ]n rest avem de toate. Intenţia declarată a ministrului era de comasare a acestui Institut, singurul care studiază cel mai important şi curajos moment din istoria românilor la sfârşit de secol XX, cu unul condus de Volodea Tismăneanu, recunoscut prin condamnarea până la siluire a comunismului la televizor”.

“Noi am fost atunci când voi ați lipsit”

Revoluționarii, unii dintre ei răniți pe străzile din Timișoara, în decembrie 1989, se simt jigniți de cei care neagă faptul că românii nu au făcut revoluție.

“Printr-un plan diabolic încearcă din răsputeri să spună că în Decembrie 89, nu a fost Revoluţie, că ruşii ne-au scos din case, ne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°