Tehnicianul de 45 de ani a stat pe banca roş-albilor, între noiembrie şi decembrie 2012, adică patru meciuri. Apoi, şi-a reziliat unilateral contractul ca să semneze cu ruşii de la Mordavia Saransk. Această decizie l-a costat foarte scump.
Dorinel Munteanu a plecat, între timp, de la Mordavia, a trecut şi pe la Kuban Krasnodar, însă şi acum are de plătit pentru faptul că a renunţat la contractul său cu Dinamo.
„Munti“ a făcut această dezvăluire pentru gsp.ro, dorind să demonteze zvonurile potrivit cărora ar urma să revină în „Ştefan cel Mare“, ca antrenor.
Ce a spus?
„Eu, cu tot stafful meu, n-am fost plătit cât am lucrat pentru clubul din Ştefan cel Mare, dar ca să mi se acorde <