Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua anti-Putin în Rusia

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

1.500 de persoane din oraşul rusesc Vladivostok au protestat astăzi împotriva puterii din Rusia. Alte manifestaţii ar putea avea loc la Moscova, Sankt Petersburg şi în oraşul siberian Irkutsk, anunţă The Independent.

Cel mai contestat a fost premierul Vladimir Putin, acuzat că nu a găsit soluţiile potrivite pentru scoaterea Rusiei din criză. Protestele au loc după ce alegerile locale au demonstrat că partidul de la putere, Rusia Unită, a început să piardă teren.

Astfel, opoziţia a anunţat pentru astăzi un soi de "zi naţională de protest". Liderii opoziţiei au cerut demisia premierului Putin, dar şi reintroducerea votului direct pentru alegerea guvernatorilor, la care s-a renunţat în 2004. Pe pancarte s-au putut citi mai ales mesaje referitoare la economie, principala cerere fiind mărirea pensiilor şi micşorare taxelor pentru maşinile second-hand din import. La Vladivostok, oraş cu ieşire la Pacific, din estul extrem al Rusiei, foarte mulţi oameni trăiesc din astfel de afaceri.

2009, an greu pentru economia rusă

"Oamenii văd cu nu-şi mai pot asigura traiul şi condamnă guvernul. Nu avem alternative şi am ieşit în stradă", a spus unul dintre liderii protestatarilor, citat de AFP. "Ceea ce ne-a făcut guvernul este de necrezut, revoltător. Nu-i înţeleg cu ce îi deranja afacerea mea", a spus şi un fost importator de vehicule uzate, citat de Independent. Afacerea sa a dat faliment după ce autorităţile de la Moscova au decis majorarea taxelor pentru autoturismele de import.

Anul trecut, PIB-ul Rusiei a scăzut cu 8%, 2009 fiind cel mai slab an de după 1994. În acelaţi timp, şomajul a ajuns undeva între 9 şi 10%.

Astăzi, a surprins slaba prezenţa a poliţiei. De obicei, puterea rusă trimite efective impresionante la astfel de proteste. Spre exemplu, în urmă cu doi ani, la un protest asemănător din Vl

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 32 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 53 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 33 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 23 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°