Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată Ocnele Mari la cinci ani de când saramura a inundat o parte din localitate

Publicat in Adevarul, miercuri 14 august 2013 ·

În august 2009, localitatea vâlceană Ocnele Mari se afla sub incidenţa codului roşu după ce tavanul unei caverne (n.r- o fostă exploatare de sare) s-a prăbuşit, iar saramura a inundat o parte din terenurile şi locuinţele oamenilor.

În urmă cu cinci ani, în Câmpul I de sonde din Ocnele Mari s-a format un crater cu o adâncime de 200 metri şi o suprafaţă de prăbuşire de 12 000 metri pătraţi. Saramura care a ieşit la suprafaţă a ajuns până în satul Cosota, unde s-a construit un bazin de retenţie pe Pârâul Sărat.

Zile întregi, autorităţile au monitorizat nivelul saramurei scurse în bazin, iar mai multe familii au trăit cu frica că vor fi evacuate. De altfel, în primele zile de la instituirea codului roşu, doua dintre familii din sat au fost evacuate.

În 2013, în Ocnele Mari, au mai rămas puţine indicii despre ceea ce s-a întâmplat acum câţiva ani.

Primarul localităţii, Petre Iordache Iordache susţine că fenomenul este atent monitorizat şi că nu mai există pericol de prăbuşire întrucât s-a trecut la umplerea cavernelor cu pământ sau steril.

“ Ne-am luptat să avem planul urbanistic general pentru a şti exact care sunt zonele cu probleme. La noi se cunoaşte exact unde poţi, sau nu, să pui capul pe pernă. Pentru celelalte câmpuri se aplică alte metode: rambleiere cu materiale solide. Se bagă material solid în grota cu saramură, iar saramura iese controlat la suprafaţă şi o distribuim la combiant, la Oltchim. Se monitorizează în continuare cu aparatură specială, la milimetru, orice mişcare tectonică. Acum mai sunt mişcări din cauza unor lucrări miniere, atunci când se schimbă etajele în minele de sare, dar foarte uşoare

Petre Iordache, primarul localităţii Ocnele Mari

În Ocne sunt în total patru câmpuri de exploatare a sării. În Câmpul I şi Câmpul II, activitatea de explo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai – ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are şi de ce este zi liberă

Press Alert acum 16 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după ce muncitorii au cerut reducerea timpului de lucru. Aceasta este zi liberă pentru

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 52 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 58 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 13 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°