Bucureştiul a devenit pentru două zile centrul de operaţiuni pentru cei mai buni spioni ai lumii. Şeful CIA şi secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse sunt oaspeţii premierului Victor Ponta şi ai preşedintelui Traian Băsescu.
România a semnat cu şeful securităţii ruse un memorandum de securitate.
"Prezenţa domnului Nikolai Platonovici Patrusev (secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse - n.r.) la Cotroceni nu va rămâne nespeculată. Acest moment va deschide cooperarea între structurile de securitate şi poliţie între România şi Rusia", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
România şi Rusia vor fi parteneri şi în lupta criminalităţii transfrontaliere.
Premierul Ponta şi oficialul rus au discutat despre extinderea colaborării române-ruse în domeniul energetic, iar preşedintele s-a referit la zona combaterii criminalităţii economice. "Lupta împotriva spălării banilor şi a criminalităţii economice este un alt obiectiv", a mai spus Traian Băsescu.
Marţi, preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte cu John Brennan, şeful CIA. Acesta este consilierul anti-terorism al preşedintelui american Barack Obama şi a fost spion al Agenţiei Centrale Americane de Informaţii.
"În John Brennan, doamnele şi domnii din CIA se vor bucura de conducerea unuia dintre cei mai capabili şi respectaţi profesionişti ai naţiunii noastre care lucrează în Serviciile Secrete", declarat Barack Obama.
Numărul unu din ierarhia spionajului american va discuta cu preşedintele Băsescu despre monitorizarea corespondenţei electronice a unor români de către serviciile de securitate ale Statelor Unite.