Construirea abuzivă a mausoleului familiei lui Cătălin Voicu, la Bellu, a afectat grav un monument istoric, al generalului Nicolescu Argeşanu, erou al Războiului de Independenţă. Moştenitorii acestuia sunt azi somaţi să plătească pagubele făcute de senator.
Ziarul „Adevărul" a dezvăluit cum a reuşit senatorul Cătălin Voicu (47 de ani), judecat pentru fapte de corupţie, să construiască ilegal o criptă în Cimitirul Bellu, profanând mormintele familiei unui general al Armatei Române, erou al Războiului de Independenţă de la 1877.
Cavoul a fost ridicat, printr-o autorizaţie de construcţie ilegală, la doar 10 centimetri faţă de monumentul funerar al generalului Ioan Nicolescu Argeşanu (1841-1913), deşi legea impune o zonă de protecţie de 100 de metri în jurul monumentelor istorice. Lucrările la cripta familiei senatorului PSD au afectat grav integritatea monumentului, acesta prezentând numeroase crăpături, mai ales în soclul din marmură.
Mortu' plăteşte
Un control declanşat, în ianuarie 2012, la Cimitirul Bellu a confirmat ceea ce urmaşii lui Nicolescu reclamaseră de ani de zile: monumentul istoric a suferit stricăciuni importante.
Numai că angajaţii Primăriei Capitalei, în loc să ceară explicaţii senatorului Cătălin Voicu, s-au îndreptat tot împotriva autorilor generalului Nicolescu. „Având în vedere cele constatate, vă solicităm ca în termen de 15 zile să iniţiaţi procedurile legale în vederea realizării lucrărilor de reparaţii a locului de veci pe care îl deţineţi", se arată într-o adresă a Direcţiei Generale de Poliţie Locală.
Urmaşii generalului s-au arătat revoltaţi şi, în acelaşi timp, stupefiaţi de somaţia primită de la autorităţi. Reprezentanţi ai Administraţiei Cimitirelor Bucureşti (ACCU) susţin că somaţia a fost făcută de Serviciul Disciplină în Construcţie, care, în urma unor inspecţii, au sesizat dete