Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul speră să obţină 300-350 milioane lei prin vânzarea a 10% din Nuclearelectrica

Publicat in Mediafax, miercuri 19 iunie 2013 ·

Guvernul speră să obţină 300-350 milioane lei prin oferta de vânzare pe bursă a 10% din acţiunile deţinute de stat la Nuclearelectrica, o tranşă reprezentând 85% din aceste titluri urmând să fie alocată investitorilor instituţionali, a anunţat ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă.

"Sperăm să obţinem 300-350 milioane lei, cam asta ar putea să fie maximul posibil", a spus Niţă.

Numărul total de acţiuni oferite este de 25.368.236 titluri.

"85% din acţiuni vor fi oferite investitorilor instituţionali, iar diferenţa la investitorii de retail, în două tranşe, respectiv subscrieri mici care au valoare maximă până la 15.000 de acţiuni şi 5% cei care vor cumpăra peste 15.000 de acţiuni. Noi am dori o subscriere cât mai mare, mizăm la investitorii instituţionali să fie în jur de 150% sau peste, şi în funcţie de asta sperăm să obţinem un preţ cât mai bun. Eu aş vrea să obţin cât mai mult, dar trebuie să facem un raport între capitalul social, undeva la 2,5 miliarde lei, şi ceea ce putem obţine în condiţiile în care energia nucleară nu este foarte simpatizată de către investitori. Ştiţi ce s-a întâmplat în Japonia, la Fukushima, şi asta a avut o consecinţă asupra investitorilor", a spus Niţă.

El a arătat că va fi convocată Adunarea Generală a Acţionarilor şi publicat prospectul de emisiune, întregul proces fiind estimat să dureze până în jurul datei de 10 iulie.

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern obţinut săptămâna trecută de MEDIAFAX, acţiunile ar urma să fie împărţite în trei tranşe, similar ofertei de la Transgaz. Una va fi destinată investitorilor instituţionali şi salariaţii Nuclearelectrica, iar alte două destinate investitorilor de retail, în funcţie de volumul subscrierilor, potrivit proiectului.

Înainte de listarea la Bursă, Nuclearelectrica va emite acţiuni noi, pentru majorarea capitalului cu 11,077%, din c

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°