Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitor de împrumut

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Discuţiile despre revenirea lui Brandan confirmă direcţia: Steaua preferă să importe, nu să crească fotbalişti.

Steaua a descoperit dublura lui Bourceanu tocmai în campionatul chinez. De fapt, a redescoperit-o, pentru că e vorba de Pablo Brandan. Discuţiile despre plecarea căpitanului din Ghencea au acum un antidot optimist: discuţiile despre revenirea argentinianului.

Soluţiile testate reprezintă soluţiile cele mai comode. Brandan mai are o lună de contract cu Liaoning Whowin, locul 10 din 16 în prima ligă chineză. “A avut doi ani foarte buni aici!”, spune impresarul lui. “Foarte buni” înseamnă 46 de meciuri şi un gol. Fotbalul asiatic sună încă destul de aproximativ în materie de valoare. Oricum, în lipsa altor informaţii, să-l credem pe impresar.

Nu doi ani în China (deşi la plecare anunţase că are contract pe trei ani) ridică semne de întrebare asupra capacităţii lui Brandan de a-l înlocui pe Bourceanu. Neliniştea vine de la faptul că “Stranierul anului 2009″ are acum 30 de ani. Reprezintă, cum se spune, o soluţie de avarie, indiferent de cheltuielile pe care oficialii Stelei sînt dispuşi să le facă pentru aducerea lui.

Un club puternic amortizează plecarea unui titular prin promovarea unui jucător tînăr din pepiniera proprie. Un fotbalist deja intrat în atmosfera clubului, obişnuit cu stilul de joc se încadrează, la orice oră şi în orice loc, mai repede decît un import din China. Dar Steaua creşte din ce în ce mai puţini fotbalişti. Lipseşte, în continuare, perspectiva. Soluţia pe termen lung. Parteneriatul cu Academia lui Hagi se întinde doar pe un an şi a fost încheiat sub presiunea exigenţelor UEFA. Cluburile participante în UCL trebuie să trimită o echipă şi în Liga Campionilor Under 19.

Terenul de antrenament pentru juniorii roş-albaştri, un fost teren de rugby, a fost primit de la MApN. Din 2011, puştii de la Steaua nu se mai

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 20 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 13 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 28 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°