Pentru mulţi orăşeni, natura este, de multe ori, o noţiune absentă, inexistentă sau redusă la cîteva exprimări superficiale, decorative. Nu ştiu cîţi dintre noi avem, în casă, vreun ghiveci uitat; şi cîte un loc de evaziune, în week-end-uri sau vacanţe, la ţară, mare sau munte, în care, zice-se, ne întîlnim cu natura. De asemenea, pentru tot mai mulţi orăşeni, aceeaşi natură se manifestă prin diverse mode şi curente - pentru unii, adevărate profesiuni de credinţă, pentru alţii - poze sau cochetării: nenumăraţi dintre noi se feresc de E-urile din alimente, beau sucuri naturale şi mănîncă cereale, folosesc produse cosmetice naturiste, se îmbracă în inuri şi bumbacuri, îşi umplu casa de arome naturale, scoici, pietre, împletituri de nuiele; cresc un cîine, o pisică, un peşte, sau un papagal... Veţi spune, desigur, că toate astea nu sînt decît ipostaze personale şi neserioase ale unei probleme extrem de grave.

Din nefericire, manifestările private ale relaţiei cu natura rămîn cel mai la îndemînă obiect de studiu, atîta timp cît oamenii nu prea conştientizează că ecologia este o problemă economică şi politică. Cît timp nu există o politică ecologică vizibil coerentă, cît nu se iau automat în considerare normele internaţionale, cît nu se face ceva pentru repararea dezastrelor ecologice din trecut, nu ne rămîne decît să observăm ce mai înţeleg prin natură semenii noştri orăşeni. Cei interesaţi cu adevărat de ea găsesc soluţii de a o integra în viaţa lor cotidiană, orăşenească, în ciuda blocurilor şi betonului. Unii îşi construiesc o grădină chiar în faţa inesteticului bloc, alţii cultivă legume ecologic, o altă categorie sînt vegetarieni, o a patra se preocupă de curăţenia munţilor. Cu toţii fac însă parte dintr-o categorie preocupată de relaţia cu mediul înconjurător şi conştientă de necesităţi şi riscuri într-un mod, deocamdată, empiric; dar, poate, ecologist