Un bloc din Cluj-Napoca, ridicat până la etajul 1, a fost demolat astăzi în urma unei sentinţe irevocabile a Judecătoriei Cluj-Napoca. Construcţia urma să aibe patru etaje şi jumătate din ea fusese ridicată pe terenul unui vecin. Sursa: Mihai Șoica Când a descoperit ilegalitatea, Madarasz Lorand, proprietarul terenului, a cerut instanţei oprirea lucrărilor. Potrivit executorului judecătoresc Marius Stolean, proprietarii imobilului nu s-au conformat deciziei de a opri lucrările.
„În consecinţă, judecătorul a dispus demolarea lucrărilor efectuate în plus de la momentul emiterii deciziei de a stopa lucrările”, a explicat executorul judecătoresc.
Lorand Madarasz, fiul proprietarul terenului, Madarasz Kovacs, a declarat că terenul le-a fost luat abuziv în 1968 de Statul Român şi că a fost restituit în anul 2004.
„Când am vrut să îl întabulăm, am descoperit că cineva a schimbat linia de demarcaţie. În prezent, din 640 de metri pătraţi cât este terenul nostru, 340 de metri sunt ocupaţi abuziv”, explică Lorand Madarasz. Apartamentele de 330.000 de euro
Muncitorii au început demolarea încă de la prima oră a dimineţii în prezenţa omului de afaceri Aurel Florea. Acesta a declarat că, până în prezent, a investit 3,5 milioane de euro şi că demolarea este ilegală deoarece el nu a intrat pe proprietatea vecinului.
„Nu înţeleg de ce demolează blocul, pentru că nu există nicio autorizaţie de demolare în acest sens. Ar fi urmat să investesc în acest bloc, care ar fi trebuit să aibă 30 de apartamente, suma de zece milioane de euro. Eu aveam autorizaţie de construcţie şi acest act a fost emis cu respectarea legii, adică terenul unde am construit era clar delimitat şi aveam toate avizele”, susţine Florea.
Dezvoltatorul imobiliar a recunoscut că pentru o parte din apartamente a încheiat antecontracte. Potriv