"Exista multi autori care sint mari stilisti, dar care n-au ce povesti. Care construiesc si sint rationali si plictisitori. Dar cind unul are deja un nume, poate sa faca ce vrea si sa scrie multe carti proaste." „Umor, suflet, spirit bun, stil"- Criteriile lui Daniel Keel pentru recunoasterea unei carti bune. Nu stiu citi dintre cititorii romani au auzit de editura elvetiana Diogenes, din Zürich. Nu stiu citi dintre cei care au auzit de ea eventual chiar au cumparat si/sau citit carti aparute la aceasta editura - carti inconfundabile grafic, intotdeauna recognoscibile de la o posta in orice librarie din spatiul germanofon. Ei bine, pina anul trecut, Diogenes Verlag s-a confundat intr-un fel sau altul cu cel care a infiintat-o si care, prin perseverenta elvetiano-teutona, pasiune si intuitie personala, si-a dus editura incet, dar sigur in liga mare a jucatorilor pe piata cartii de limba germana (peste 200 de milioane de carti publicate in aproape 60 de ani de existenta!) -, liga in cadrul careia Diogenes este, de altfel, una din putinele edituri mari ramasa independenta! Ca de obicei cind descind in Germania, una din lecturile mele de intoarcere o reprezinta revista Diogenes Magazin. Am fost oarecum surprins sa aflu abia din numarul 9 (primavara 2012) al DM ca Daniel Keel, fondatorul editurii Diogenes, a murit in septembrie anul trecut, cu o luna inainte sa implineasca 81 de ani. Citind sfertul de revista dedicat celui care in 1952, la 22 de ani, dupa ce constientizase faptul ca propriile incercari artistice (in scris si in pictura) n-aveau viitor din lipsa de suficient talent, a infiintat o editura, citind un mare interviu din 1998 si publicat abia acum, citind vocile citorva autori (Federico Fellini, Bernhard Schlink, Georges Simenon etc.), am ramas fascinat de personalitatea lui Daniel Keel, care se compunea in fata mintii mele piesa cu piesa. Iata citeva dintre ac