Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce afectează privarea de somn evoluţia diabetului

Publicat in Gandul, duminică 8 mai 2011 ·

Pacienţii bolnavi de diabet de tip 2 trebuie să acorde o importanţă deosebită programului de somn. Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, evoluţia diabetului poate avea consecinţe grave asupra persoanele care se confruntă cu această boală dacă nu dorm cel puţin şapte ore pe noapte, informează Health Day. Experţii sunt de părere că respectarea programului de somn ajută la scăderea nivelului de glicemie din sânge.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au comparat analizele a 40 de pacienţi bolnavi de diabet de tip 2 cu analizele a 531 de persoane care nu sufereau de această boală. Specialiştii sperau să găsească mai multe legături între calitatea somnului şi nivelul zahărului din sânge.

"Persoanele care dormeau puţine ore pe noapte aveau un nivel ridicat al glicemiei, deşi nu erau bolnavi de diabet, ceea ce înseamnă că riscul apariţiei acestei boli este destul de ridicat. În plus, pacienţii care nu respectau programul de somn aveau un nivel mai crescut de zahăr în sânge spre deosebire de cei care dormeau cel puţin şapte ore pe noapte", spune Kristen Knutson, coordonatorul studiului.

Oamenii de ştiinţă au mai observat că pacienţii care dormeau mai mult puteau să îşi controleze mai bine boala.

Peste 500.000 de români suferă de diabet zaharat de tip 2, arată datele Federaţiei Române de Diabet. Potrivit medicilor, diabetul de tip 2 apare la persoanele adulte, iar printre factorii care duc la apariţia acestei afecţiuni se numără stilul de viaţă nesănătos, alimentaţia hipercalorică, bogată în grăsimi saturate şi glucide rafinate, sedentarismul, fumatul, consumul crescut de alcool şi obezitatea abdominală.

În acelaşi timp, diabetul zaharat de tip 2 poate duce la cardiopatie ischemică, infarct miocardic, poate provoca arteriopatii, tulburări circulatorii, insuficienţă renală, retinopatie diabetică şi neuropatie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 28 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum 2 ore
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°