Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ameninţat cu moartea pentru 5.000 de euro

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 octombrie 2012 ·

Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Corabia, Olt, care ameninţa un tânăr cu moartea pentru a-l determina să-i dea 5.000 de euro, a fost reţinut de poliţişti miercuri, în urma unui flagrant.

Pe 8 octombrie, la poliţia din Corabia s-a prezentat un tânăr de 28 de ani, din localitate, care s-a plâns că este ameninţat şi şantajat de Tomis Luca, de 40 de ani, din aceeaşi localitate, care îi cere suma de 5.000 de euro pentru că ar fi fost condamnat din cauza lui.

În anul 2010, Tomis Luca a provocat un accident rutier în timp ce conducea autoturismul tânărului, după care a fugit. Ulterior, bărbatul a fost trimis în judecată, iar în ianuarie 2011 a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autoturism neînmatriculat. După ce a ieşit din puşcărie, Luca i-a spus tânărului că timpul cât a stat după gratii îl costă 5.000 de euro, iar dacă nu îi dă banii îl omoară.

În urma cercetărilor făcute de poliţiştii din Corabia s-a mai stabilit că, în mai multe rânduri, acelaşi Tomis Luca a intrat în locuinţa tânărului de la care voia să scoată 5.000 de euro şi l-a ameninţat atât pe el, cât şi familia sa.

În baza denunţului depus de bărbatul de 28 de ani, miercuri, poliţiştii din localitate, ajutaţi de luptătorii Serviciului de Intervenţie Rapidă şi ofiţerii de la Operaţiuni Speciale, au organizat un flagrant. Victima lui Tomis Luca a primit 4.000 de euro de la anchetatori, bani care fuseseră marcaţi, după care a stabilit o întâlnire cu acesta. Bărbatul a fost ridicat de poliţişti imediat după ce băgase în buzunar cei 4.000 de euro, iar după ce a fost audiat de procurori a fost reţinut pentru 24 de ore.

Reprezentanţii IPJ Olt au precizat că Tomis Luca va fi prezentat la Judecătoria Corabia cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi violare de domi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 46 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 46 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 46 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Tesla vrea să ofere discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa

Adevarul acum 22 minute
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat p

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°