Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat marţi că asumarea răspunderii de către guvern pe Legea educaţiei naţionale este dovada faptului că "mintea premierului Emil Boc refuză să mai gândească", potrivit NewsIn.
"Este cea mai mare gafă a guvernului, care confirmă dispreţul acestuia nu doar faţă de bugetari, ci faţă de toţi salariaţii din România. Un act normativ de o asemenea importanţă, care este o lege organică, nu poate fi adoptat prin asumarea răspunderii, ci în urma unui vot în parlament", a mai spus Isvoranu.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) se declară, la rândul ei, total nemulţumită de soluţia pentru care a optat guvernul, soluţie prin care "ar amaneta viitorul României".
"Reamintim guvernului că această lege, de maximă importanţă pentru România, este o lege organică şi nu poate fi adoptată prin asumarea răspunderii, ci doar prin votul majorităţii absolute a parlamentarilor. Aşadar, prima lecţie pe care guvernanţii o predau prin această lege, este tocmai cea a încălcării legislaţiei româneşti. Totodată, guvernul uită faptul că prin asumarea răspunderii, transformă acest document într-o simplă bucată de hârtie, care va fi modificat ori de câte ori un partid politic aflat la guvernare, va dori acest lucru", spune preşedintele FSLI, Aurel Cornea.
În opinia celor de la FSLI, deznodământul asumării răspunderii va fi unul singur: generaţiile de elevi vor fi doar simpli cobai, pe care fiecare ministru al Educaţiei va face în continuare experimente.
Executivul a decis, marţi, să îşi asume răspunderea pe Legea educaţiei naţionale, potrivit unui anunţ făcut de premierul Emil Boc.
"Această lege fie este acceptată de către Parlament şi îşi urmează parcuslul legislativ, fie, dacă se depune moţiune de cenzură şi este adoptată moţiunea de cenzură, guvernul pleacă acasă", a spus Boc, la finalul