Preşedintele moldovean Nicolae Timofti va rămâne internat în spital, din cauza unor complicaţii apărute la pacreas, a declarat vineri soţia lui, relatează PRO TV Chişinău, potrivit Mediafax.
Soţia preşedintelui, Margareta Timofti, a afirmat că, după operaţie, au apărut complicaţii la pancreas. Cu toate acestea, şeful statului se simte bine.
În urmă cu câteva zile, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Vlad Ţurcanu, declara că acesta ar putea fi externat joi.
Nicolae Timofti a fost operat în urmă cu o săptămână, când i-a fost extirpat colecistul. Din această cauză, preşedintele moldovean şi-a anulat întreaga agendă, inclusiv întâlnirea cu omologul său român, Traian Băsescu.