Tribunalul Braşov a decis, ieri, convocarea de urgenţă a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii Tractorul SA pe 19 martie. Săptămâna viitoare va trebui numită o nouă conducere a societăţii, uzina aflându-se în acest moment într-o situaţie ciudată, nimeni neavând drept de semnătură. AGEA de săptămâna viitoare va trebui să desemneze administratorul unic al societăţii, în persoana lui Gheorghe Paşca, fost administrator special al societăţii, şi să numească un director general al societăţii, cei doi urmând să identifice surse pentru acoperirea salariilor angajaţilor.
Nimeni nu lucrează
Încă de săptămâna trecută, angajaţii societăţii Tractorul SA au fost trimişi în concediu. Starea va fi prelungită şi în această săptămână, deoarece „oamenii nu au ce să muncească”, a explicat Titus Şerban (foto), fostul director general al societăţii braşovene.
În plus, angajaţii au primit doar aproximativ 25% din avansul pe luna februarie, deşi de săptămâna trecută trebuia începută plata lichidării.
Iranul a vrut să deschidă acreditiv
Titus Şerban spune că societatea are comenzi, dar nu are cum să le onoreze. „Chiar acum am primit o comandă de 24 de tractoare din Croaţia, iar cei din Iran ne-au anunţat că ar dori să deschidă un acreditiv pentru tractoarele comandate la noi”, ne-a spus ieri Şerban. Uzina are un contract cu Iranul prin care trebuie să vireze aproximativ 960 de tractoare în acest an statului asiatic. Tribunalul Braşov a decis, ieri, convocarea de urgenţă a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor societăţii Tractorul SA pe 19 martie. Săptămâna viitoare va trebui numită o nouă conducere a societăţii, uzina aflându-se în acest moment într-o situaţie ciudată, nimeni neavând drept de semnătură. AGEA de săptămâna viitoare va trebui să desemneze administratorul unic al societăţii, în persoana lui Gheorghe Paşc