Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi, decepţionat de naţionala U19! "Mă voi ocupa şi de juniori!"

Publicat in Pro Sport, luni 25 iulie 2011 · ·

Antrenorul primei reprezentative e foarte dezamăgit de prestaţiatricolorilor de la U19 şi vrea ca de acum să se implice mai mult şila acest nivel.

Selecţionerul Victor Piţurcă (foto) a fost prezent la ambelemeciuri ale reprezentativei U19 a României. Se declară nemulţumitşi îşi propune ca pe viitor să se ocupe atent şi de selecţionatelede juniori, pe lângă tricolorii seniori.

Bănuiesc că nu aveţi cum să fiţi altfel decât dezamăgitdupă înfrângerile României din turneul final al lui Euro Under19...

Bineînţeles. Am urmărit aceste partide cu gândul că voi puteaidentifica tineri fotbalişti care să facă pasul în curând cătrenaţionala mare. Din păcate, nu am văzut o idee tactică, nu s-aevidenţiat nimeni, iar nivelul e unul modest.

V-a sărit totuşi în ochi vreun fotbalist care poate creşteastfel încât să se preteze la a fi selecţionat la primareprezentativă în viitor?

Din păcate, nu. În primul meci, cel cu Cehia, adversarul a fostprea puternic. În al doilea, ne-am autodepăşit şi noi, şi grecii,dar şi aşa am fost foarte dezamăgit!

Vine şiMihail Marian!

Burchel spunea la conferinţa de presă că l-a interesatprestaţia, nu rezultatul...

Când mergi la un turneu final, eşti obligat să vreirezultate!

Ce ar fi de făcut pe viitor?

Mă voi ocupa atent şi de selecţionatele de juniori. Va fi adus şiMihail Marian, care, alături de Ştefan Iovan şi de Belodedici, valucra la acestl nivel. Trebuie să fie făcut totul cuprofesionalism. La acest nivel trebuie să munceşti foarte mult. E,în primul rând, de umblat prin ţară pentru a te informa. Trebuieştiuţi toţi jucătorii care se încadrează în vârstă şi trebuie caselecţia să se facă pe criterii de valoare.

"Primul nostru obiectiv a fost calitatea jocului prestat.Al doilea obiectiv a fost să câştigăm, dar numai prin îndeplinireaprimului obiectiv"

Luc

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 55 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum o ora
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 2 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°