Cu o săptămână înainte de Florii, creştinii se pregătesc să sărbătorească Ziua Ursului. Aşa se face că înainte vreme sâmbătă începeau a umbla prin sate ursarii.

Gospodarii le deschideau porţile şi îi îmbiau să intre în curte şi să dănţuiască după cum era obiceiul. Se credea că dansul ursului avea mari puteri, alungând pericolele şi duhurile rele. Nu numai că erau protejaţi astfel oamenii, dar şi animalele de prin ogradă urmau a fi ferite de toate bolile. Cei care aveau dureri de şale se încumetau să-i lase pe urşi să le calce pe spinare. Dansul greoi al ursului punea oasele la loc şi revigora organismul. În schimbul acestui leac, urşii şi ursarii erau blagosloviţi cu ceva mălai, dar şi bani, după cât de avut era fiecare.

Ofrande pentru urşi

În această zi femeile au grijă să nu lucreze cu obiecte ascuţite sau tăioase, pentru a nu le fi mâncate de dihanii vitele de prin gospodării. De asemenea, nu se rosteşte cuvântul "urs" ca să nu se piardă copiii în pădure atunci când se duc să strângă zmeură, fragi şi mure. La fel procedează şi acei oameni care se îngrijesc de stupii de albine. "Când cineva greşeşte de face ceva în Ziua Ursului, leagă seara lanţul pe coş cu un nod, că aşa gura ursului să stea legată de a nu-i strica vreo vită." (Th. D. Speranţia- "Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti") Pe la amiază, gospodinele încep a pregăti fel de fel de plăcinte din dovleac, pe care le oferă apoi copiilor şi vecinilor. Plăcintele, fiind pe placul ursului, îl vor îmbuna şi astfel vor fi cruţati copiii de furia lui.

Plante de leac

Doar în Sâmbăta Ursului poate fi căutată o anumită plantă de leac, care este de mare trebuinţă în gospodărie. Femeile mai bătrâne, care cunosc bine rosturile, caută toată ziua pe dealuri, prin văi şi prin munţi, doar-doar or da peste planta miraculoasă. După ce o întâlnesc, sapă în jurul ei