Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul ardelenilor, un scenariu imposibil

Publicat in HotNews, vineri 13 ianuarie 2006 ·

Vasile Dincu(Foto: )

Chiar daca ambii au afirmat ca un asemenea scenariu este putin probabil in viitorul apropiat, remarcile celor doi ar putea deschide un front nou in dezbaterile seci privind regionalizarea Romaniei, pe care autoritatile centrale o privesc mai degraba ca pe un subiect tabu.

Invitat la emisiunea "ZIUA Presei" de acum o saptamana, senatorul PSD Vasile Dincu, unul dintre liderii "grupului de la Cluj", a declarat ca a luat in considerare existenta unui partid al ardelenilor, dar nu crede ca acesta ar fi viabil, in contextul integrarii europene a Romaniei.

"Un partid al ardelenilor ar putea functiona numai in cadrul unui organism politic mai mare si, cel putin in perspectiva noilor politici europene, nu ar avea viabilitate pe termen lung", a declarat Dincu.

Luna trecuta, in urma unei intruniri a partidelor etnice din Europa, senatorul UDMR Eckstein-Kovacs Peter afirma ca un posibil scenariu pentru evolutia UDMR ar putea fi transformarea intr-un partid regional. Eckstein a spus ca, in cazul in care statul roman s-ar regionaliza si s-ar crea parlamente regionale, Uniunea va deveni un partid eminamente regional.

"Evident ca, in acest caz, UDMR ar avea un cuvant mai greu de spus, din postura unui partid de 20% intr-un parlament al Ardealului, decat un partid de 6% in Parlamentul Romaniei", a afirmat Eckstein.

Regionalizarea, subiect tabu

Pana acum, toate discutiile legate de regionalizare au fost dominate de nervozitate, venita in special din randul cercurilor politice de la Bucuresti, care au vazut in orice propunere de acest fel o amenintare la adresa integritatii teritoriale a Romaniei sau la adresa pozitiei privilegiate pe care o detin in cadrul sistemului administrativ, dominat de centralism.

@

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 56 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 40 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 56 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 53 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 28 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” la cea de-a LXVI – a ediție

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 8 mai 2024

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°