Interviul pe care l-am publicat marţi, cu preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti, Erwin Simsensohn, a generat un număr mare de comentarii din partea cititorilor.
Astfel de lucruri nu ne pot decât bucura pe noi, autorii interviului. Este vorba despre mine și colegul Ion M. Ioniţă.
Am totuşi nişte semne de întrebare.
M-a descumpănit numărul mare de comentarii împotriva interlocutorului nostru, exprimate pe un ton extrem de violent. Un amestec compact de naţionalism păduros tip Vatra Românească, teorii ale conspirației culese probabil de pe site-uri specializate în aşa ceva şi un antisemitism viguros, contondent. Ura şi frustrarea răzbat din aceste comentarii. Las la o parte considerentele de civilizație.
Din două, una:
- Posesorii unui astfel de limbaj sunt puţini, dar activi. Câteva cuvinte-cheie, printre care, desigur, cel de ”evreu”, le stimulează simţurile şi îi fac gata de acţiune. Sunt o minoritate agresivă, un fel de câini pitbull ai internetului, gata să sară şi să sfâşie la cel mai mic semn.
- Există un antisemitism latent într-un mare număr de români, ascuns adesea sub perdeaua corectitudinii politice, dar care răzbate în anumite ocazii, mai ales atunci când profită de şansa anonimatului.
Nu ştiu care dintre variante e mai aproape de adevăr. Dumneavoastră ce credeţi?
Şi mă mai întreb ceva: dacă, din nenorocire, la un moment dat, politicieni iresponsabili ar agita iarăși steagul xenofobiei şi antisemitismului, cine li s-ar alărura, minoritatea agresivă sau mulţimea tăcută?