Dacă votez în alb sunt perceput ca fiind imbecil, pun ştampila în mai multe locuri şi sunt considerat prost. Strig tare că acestă clasă politică nu mă reprezintă (indiferent de partid) şi cei care ar trebui să mă audă sunt tot ei. Mi-am imaginat o soluţie de compromis, prin care votul de blam devine cuantificabil (nu voturi invalide), ceva mai multă democraţie.
Într-o discuţie privată, cu un politician (al cărui nume şi identitate politică nu o voi dezvălui), s-a strecurat, la un moment dat, o temă cel puţin interesantă: “proştii care nu ştiu să voteze, fie că pun ştampila în mai multe locuri, fie lasă buletinul de vot în alb”. Nu i-am spus politicianului respectiv că fac parte din grupul proştilor determinat chiar de clasa politică să-mi invalidez votul, o fac pe această cale şi încerc să-i ofer şi o alternativă pentru a ne scoate din întuneric.
Pentru acel politician (nu vreau să generalizez) votul de blam nu există în ecuaţia electorală. Votezi cu x, cu y, niciodată cu niciunul dintre ei. Pentru mine şi pentru un numar mare de cunoscuţi “votul alb” se poate traduce prin ofera voastră e proastă, nu am cu cine să votez şi am venit la vot pentru că sunt cetăţean responsabil si/sau nu vreau ca votul meu să fie utilizat prin metode de fraudă electorală.
Astfel, pentru că un mesaj al electoratului este perceput eronat de către clasa politică (şi aici generalizez) şi pentru că nu ne dorim asta (nu-i aşa) m-am gândit la o soluţie de import, practicată în câteva state, votul împotriva tuturor!
Legea electorală ar trebui modificată pentru introducerea pe buletinul de vot a unei opţiuni electorale care ar putea să sune aşa: “nici un candidat”.
Buletinul de vot ar putea arăta:
Nume candidat
Partid
Vot/stampila
Ion Popescu
A
Ioana Popescu
B
George Ionescu
C
Geo