Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi Primărie contra Consiliului Judeţean

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 31 martie 2009 ·

Războiul amenzilor dintre cele două „palate”, adică dintre Primărie şi Consiliul Judeţean, continuă. După ce săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, a anunţat că îl va amenda pe primarul George Scripcaru cu câte un miliard de lei vechi pentru trei motive (proiectul parcării subterane şi supraterane de lângă Spitalul Militar, pentru conducta CET care trece peste drumul judeţean de la ieşire din comuna Sânpetru şi pentru lucrările făcute la fostul Palat al Copiilor), ieri, primarul a întors armele. Motivul a plecat de la interpelarea făcută de consilierul local UDMR, Szente Ladislau, legată de placa memorială amplasată de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic din România, filiala Braşov pe clădirea fostei închisori din faţa magazinului Universal, actual sediu pentru birourile Muzeului Judeţean de Istorie Braşov şi Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Acesta a spus că acea clădire a fost zugrăvită şi nu s-a mai ţinut cont şi de acea placă. Acum placa comemorativă este vopsită şi nu se mai vede ce este scris pe ea. „Rog serviciile Primăriei să-şi facă datoria şi să meargă să amendeze, să vadă cine a executat zugrăvelile şi cine a semnat procesul verbal de recepţie a lucrării să fie amendat. E o placă făcută cu autorizaţie, protejată deci de lege”, a spus consilierul local Szente Ladislau. Glumind, dar totuşi serios, primarul George Scripcaru a spus că pentru că nu există avize şi autorizaţia necesară de la Primărie, îl va amenda, la rândul său, pe preşedintele CJ, Aristotel Căncescu. „Îi vom da şi noi amendă preşedintelui Consiliului Judeţean, de data asta pe bune şi justificat. Vă mulţumesc că îmi daţi oportunitatea să fac acest lucru. Genul acesta de interpelări îmi plac foarte mult. Pentru că s-a umblat la această faţadă fără avizul şi fără autorizaţia municipiului Braşov, amenda este de fix un miliard de lei vechi, ca să compe

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 41 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 40 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°