Pentru ca atunci cand cineva scoate capul deasupra celorlalti, iar ceilalti se intrec in a-i da in el sau a-l baga la loc, sa nu mai facem lungi incursiuni prin psihologia poporului roman, ci s-o pomenim neconditionat pe ea, Miorita, stapana slabiciunilor si neputintei noastre. Cel mai simplu ar fi sa dau vina pe Miorita. Este resemnarea cea mai la indemana si, pe deasupra, este destul de convingatoare. Miorita, dintr-o laie-balaie, pana la urma o oita oarecare - s-a transformat incet-incet intr-un simbol al frustrarilor si pacatelor.
Intr-un viitor apropiat, Miorita va avea statuie - Lupoaica, Romulus si Remus pot fi dati jos de pe soclu fara probleme pentru a-i face dansei loc - , pentru ca-n cele din urma sa devina un monument al invidiei, un monument al pizmei nationale. Macar sa stim o treaba. Pentru ca atunci cand cineva scoate capul deasupra celorlalti, iar ceilalti se intrec in a-i da in el sau a-l baga la loc, sa nu mai facem lungi incursiuni prin psihologia poporului roman, ci s-o pomenim neconditionat pe ea, Miorita, stapana slabiciunilor si neputintei noastre. Neputinta de a ne bucura de succesele altora, de a le accepta si, de ce nu, de a ne mandri cu ele. Doamne fereste! De ce Doamne fereste? Pentru ca suntem gata, atat de mare este ipocrizia la gurile Dunarii, sa adoptam pe cineva suferind, cineva oarecare, cineva care are sau n-are neaparat nevoie de ajutorul nostru, cu toata propaganda de rigoare, dar fara sa facem nimic in fond, doar sa compatimim si atat, decat sa aplaudam pe cineva care "a scos capuâ!".
Dati lupoaica jos de pe soclu si puneti repede oaia neamului fara nici o ezitare. Nu se va intampla nimic, n-o sa protesteze nimeni, n-o sa existe nici o revolta, oaia se va aseza linistit pe soclu, uitandu-se adanc in ochii neamului care a asezat-o acolo. Ochii neamului scaldati in lacrimi de fericire si recunostinta, ace
