Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terenurile lăsate în paragină vor fi verificate rând pe rând

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 11 mai 2010 ·

În judeţul Braşov avem de a face cu un paradox. Pe de o parte subvenţiile pentru terenurile agricole au fost date, iar pe de altă parte, o mare parte din terenuri nu au mai fost cultivate, acum fiind în paragină. Subprefectul Carol Ambrus (foto) spune că în judeţele vecine lucrurile erau mult mai bine la capitolul agricultură, aşa că acum se încearcă să se descopere de ce în Braşov situaţia este exact pe dos. „Una din cauze este aceea că în multe localităţi nu este reglementată situaţia juridică a terenurilor. Noi ne luptăm zi de zi cu primăriile pentru a-şi pune în ordine în acte şi să dea acolo unde este cazul terenurile oamenilor. Iar problema majoră este aceea că subvenţiile de la APIA au fost date, însă banii se pare că au fost folosiţi în cu totul alte scopuri decât pentru terenuri. De aceea sunt multe locuri lăsate necultivate”, susţine subprefectul Carol Ambrus. Din aceste motive, de săptămâna trecută s-a solicitat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) o situaţie exactă cu toate subvenţiile care s-au acordat, pe ce nume, pentru ce suprafeţe şi cui. „Apoi vom verifica fiecare teren în parte pentru a vedea unde s-a cultivat şi unde nu s-a cultivat, iar în cazurile în care banii au fost folosiţi pentru alte chestiuni vor fi luate măsurile care se impun”, a ameninţat subprefectul.

Tot pentru a fi dezvoltată agricultura din judeţ, prin intermediul Camerei Agricole, se încearcă informarea micilor fermieri cu privire la posibilitatea de a accesa fonduri, nu foarte consistente, dar care i-ar ajuta să îşi dezvolte gospodăriile. De exemplu, pe Măsura 141, care se referă la sprijinirea fermelor de semi-subzisrenţă, se dau câte 1.500 de euro pe an, timp de cinci ani. Dacă după primii trei ani se constată că fondurile au fost folosite în scopul alocat, atunci se dau şi pentru ultimii doi ani. Însă, din cele 80 de persoane care s-au arătat inte

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 22 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 49 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 3 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°