● Dora Pavel, Pudră, Editura Polirom, 2010.

Al treilea roman al poetei clujene convertite definitiv la proză are o premisă teribilă: tînărul de 27 de ani Vlad Carasiniu, restaurator de artă, se trezeşte din moarte clinică, noaptea, pe catafalc, în capela bisericii. Trezirea e greoaie (trupul se repune în mişcare treptat şi stîngaci), dar şi încetinită de năvala gîndurilor care amestecă întrebările despre împrejurările morţii (pe care nu şi le aminteşte), despre complicaţiile revenirii la viaţă („imprudenţa şi impudoarea de-a te fi întors la viaţă atunci cînd toţi te ştiau mort“), dar, mai ales, întrebările despre ce ar putea face un înviat care nu îndrăzneşte să se întoarcă acasă şi să înfrunte „clipa abominabilă“ a explicării ce-i cu el. Postura de „mort indecis“ şi teama de a fi „suspectat de farsă“ îl stînjenesc în timp ce-şi evaluează situaţia (e nemulţumit de hainele în care ai lui aleseseră să-l îngroape), posibilităţile şi, mai ales, momentul de a evada din capelă: oare nu e mai indicat să aştepte pînă dimineaţa, cînd vin rudele?

Bărbatul părăseşte capela unde fusese „depus“ alături de alţi morţi şi se duce, mai întîi, la spitalul de urgenţă (unde, în timp ce aşteaptă pe hol, se ia curentul electric), de unde pleacă în căutarea unui hotel (numai că n-are bani la el), pentru ca, la un moment dat, să întîlnească o fostă colegă de şcoală cu care intră într-un club de noapte. Episodul este absolut memorabil: în timp ce buimacul Carasiniu se dezmorţeşte după temporara moarte povestindu-şi viaţa, Gina încearcă să răscumpere cumva faptul de a fi fost ignorată în şcoală de colegii (inclusiv Carasiniu) dezgustaţi că locuia într-o casă de lîngă cimitir şi începe să-l mîngîie („eşti pudrat, ce drăguţ!“) într-o tentativă deopotrivă pripită şi tîrzie de seducţie ce sfîrşeşte într-un hand job penibil pe sub masă. Grotescul seducţiei Ginei, aflată într-o nevi