Asumarea posturii de Lider al PD-L, deşi este şef al statului constrâns de Constituţie să rămână deasupra bătăliei dintre partide, a atins, în cazul Scandalului Meleşcanu, o identitate exemplară a discursurilor ţinute de Traian Băsescu şi liderii PD-L.

Scandalului Norica Nicolai i-a luat locul Scandalul Teodor Meleşcanu. Între preşedinţie şi ministrul Justiţiei a avut loc un schimb de epistole în chestiunea avizului dat de preşedinte pentru urmărirea penală a opt foşti şi actuali demnitari. Fiind vorba de interpretări diferite a unor texte de lege parcă dinadins făcute ca să dea posibilitatea mai multor intrepretări, de dimineaţă până seara televiziunile de ştiri au organizat discuţii pro şi contra despre cine are sau nu dreptate. Textele invocate trimit însă la o realitate specială: cea a interpretărilor avocăţeşti. La un proces de hotar, omul simplu stă cu gura căscată ascultând pe avocaţi. Şi ai lui şi ai părţii adverse par a avea dreptate. Atât de convingător vorbesc fiecare. La fel se întâmplă lucrurile şi în legătură cu toţi cei care au participat la controversa aflată în miezul noului scandal.

În realitate, aşa cum scriam în numărul anterior, faptele din ultimul timp se înscriu în logica unei campanii electorale. O campanie ce se defineşte deja ca având drept principali protagonişti Guvernul şi PNL pe de o parte, Preşedinţia şi PD-L, pe de alta. Prestaţia lui Traian Băsescu nu ridică prea multe semne de întrebare. E o repetare, ca trasă la indigo, a prestaţiei din campania electorală din 2004, când era liderul Opoziţiei. Astfel, în 2004, Traian Băsescu şi-a asumat ipostaza de Lider al Opoziţiei. În 2008, Opoziţia e alcătuită din mai multe formaţiuni. Drept urmare, Traian Băsescu s-a văzut obligat să fie Liderul doar a unei formaţiuni din Opoziţie: PD-L. În cele două scandaluri s-a putut sesiza o regie bine pusă la punc