Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Huawei ar fi interesat să preia Nokia pentru a deveni lider pe piaţa smartphone

Publicat in CityNews Alba, miercuri 19 iunie 2013 ·

Huawei ar fi interesat să preia Nokia pentru a deveni cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, a declarat un director din cadrul grupului chinez.

"Luăm în calcul astfel de achiziţii. Poate că o fuziune ar putea oferi sinergii, dar totul depinde de dispoziţia Nokia. Noi suntem deschişi", a declarat la Londra Richard Yu, preşedintele diviziei Huawei de produse destinate consumatorilor, citat de Financial Times.

Huawei a prezentat marţi seară, la Londra, modelul Ascend P6, cu sistem de operare Android, care, cu o grosime de 6,18 milimetri, este cel mai subţire smartphone apărut până în prezent.

Deşi nu a preluat nicio companie mare, Huawei a devenit al treilea mare producător de smartphone-uri la nivel mondial.

Surse apropiate grupului au îndemnat la prudenţă, deoarece în prezent nu este discutată nicio tranzacţie semnificativă.

Comentariile lui Richard Yu subliniază însă progresele rapide reuşite de companie şi ambiţia de a ataca poziţiile Samsung Electronics şi Apple, liderii pieţei smartphone.

Yu anticipează că piaţa se va consolida, urmând să se stabilieze în jurul a 3-4 companii mari.

De asemenea, el a afirmat că platforma Microsoft Windows Phone, utilizată de Nokia şi regăsită de asemenea pe unele modele Huawei, este "slabă". Majoritatea smartphone-urilor Huawei utilizează sistemul de operare Android dezvoltat de Google.

"Este dificil de anticipat dacă Windows Phone va avea succes - are o cotă de piaţă foarte mică. Sistemul este slab, dar necesită achiziţionarea unei licenţe. Asta nu este bine. Android este gratis", a afirmat executivul Huawei.

Huawei investeşte masiv în tehnologie de ultimă generaţie pentru a rivaliza modelele de top de pe piaţă. Ascend P6, prezentat marţi la Londra, reprezintă cea mai ambiţioasă lansare efectuată vreodată de Huawei pe peţele occidentale. Smartphone-ul are specificaţ

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 14 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 4 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°