Atletismul, voleiul şi baschetul vor primi bani mai puţini decît în 2012, iar sporturile medaliate la JO Londra vor avea un bonus. Federaţia Română de Scrimă rămîne tot nemulţumită.
Marţi, ora 16:00, sala "Gheorghe Hagi" de la etajul 8 din sediul Ministerului Tineretului şi Sportului, şedinţa Consiliului Naţional al Sportului. Hagi a fost şi el prezent. Principalul punct de pe ordinea de zi: împărţirea celor 63 de milioane de lei federaţiilor sportive, 63 la număr. În jurul mesei pătrate s-au aşezat Ana Pascu, Adrian Stoica, Elisabeta Lipă, Sorin Matei, Iolanda Balaş, Nicolae Mărăşescu, Florentin Marinescu, Nicu Vlad, Octavian Belu, Cristian Gaţu, Anatolie Grinţescu.
"Performanţa este unicul criteriu care a stat la baza împărţirii banilor în acest an", a început discuţiile ministrul Nicolae Bănicioiu, după care a prezentat modul în care au fost diferenţiate federaţiile.
"În prima grupă valorică se vor afla cele care au avut participări la Olimpiade. Acestea vor primi acelaşi buget ca şi anul trecut, iar cele care s-au întors cu medalii vor primi un bonus. În a doua grupă se află federaţiile olimpice care nu au calificat sportivi, cum sînt voleiul, baschetul, tirul cu arcul, şi care vor suferi diminuări ale bugetului de pînă la patru la sută", a explicat secretarul de stat Carmen Tocală.
În cazul sporturilor pe echipă, handbal, polo şi rugby vor avea aceiaşi bani ca în 2012 "pentru că au Mondiale şi Europene", în timp ce federaţiile de volei şi de baschet sînt penalizate cu 10 %. "Toate însă vor putea aplica pe programe pentru copii şi juniori, pentru care vor primi finanţare de la minister", a adăugat Bănicioiu, care apoi a citit lista cu cele 63 de federaţii şi banii pe care-i vor primi.
Scrima marginalizată
Primul comentariu i-a aparţinut Anei Pascu. "Am o nedumerire, aceeaşi ca şi anul trecut. Nu înţeleg cum federaţii care nu au